La zi

Cum m-am răzgândit legat de Referendum

Săptămâna viitoare are loc, între 6 și 7 octombrie, referendumul pentru redefinirea (vom reveni și asupra acestui lucru) familiei în Constituție. Și la momentul validării din Parlament, am scris pe Facebook câteva rânduri despre de ce boicotul mi se părea o variantă proastă. Ca un autointitulat om deștept, e timpul să mă răzgândesc.

Știi că în social media e nasol să nu-ți ții părerea până la capăt, până când îi dă sângele adversarului tău online, chiar dacă îl cunoști sau ți-e prieten, dar vine un moment în care trebuie să recunoști că ai greșit. Iar eu am făcut asta în privința boicotului Referendumului pentru familie și voi argumenta asta, pe cât posibil.

Înainte de toate, să vă lămuresc și pe voi: am decis ca pe 6-7 octombrie să fac orice altceva, dar să nu particip la Referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție. Așadar, la 3 săptămâni după ce am zis că o voi face, m-am râzgândit. Am început să accept argumentația și ideea boicotului la două zile după ce am scris pe Facebook.

Ce ziceam atunci?

„Personal, dacă vrem să avem pretenția de a chema la vot în număr masiv oamenii la următoarele alegeri, nu ne putem permite să ne jucăm de-a democrația și de-a metodele la orice referendum. Dacă e să avem coaie democratice, atunci să ne asumăm o luptă cu mecanismele deja existente. Sau dacă nu, să încercăm să le schimbăm. Cu riscul de a valida un referendum periculos și stupid. Altfel neprezența masivă la vot va însemna un nou motiv de manipulare publică și incapacitate de a vorbi cu partea „adversă” a electoratului. Vom fi iar niște hipsteri neimplicați”. Mai multe e de citit în statusul meu de Facebook de aici.

Ce zic acum?

Boicotul este o opțiune validă la Referendum. Am înțeles mai bine mecanismul democratic al referendumului pe care mi l-am explicat cam așa: 3 milioane de oameni au avut o inițiativă pe care o supun votului restului populației, cu parafa Parlamentului, la Referendum. În România sunt 18.900.000 (aprox) de oameni cu drept de vot. Pentru ca un referendum să se valideze ai nevoie de 30% din votanți prezenți. Ce spune această prezență? Interesul pentru cauza expusă de cei 3 milioane de semnatari. Dacă nu te prezinți, alegerea ta nu este da sau nu. Ci este dezacord sau dezinteres față de cauză propusă de 16% din cetățenii țării.

Spre deosebire de alegerile parlamentare, europarlamentare sau prezidențiale pe care le menționam în argumentul meu pro-participare, referendumul ia în calcul dezinteresul pentru o cauză. Ca cetățean pot alege să spun da, nu sau pur și simplu că nu dau doi bani pe cauza expusă. Aceea este alegerea mea. Așadar, nu e o alegere cu două variante, ci cu a treia. Din acest motiv Referendumul are un prag de prezență pentru validare.

Și din acest prim motiv, pe care l-am înțeles ulterior postării mele de pe Facebook, am ales să nu mă duc la Referendum. Pentru că la nivel foarte obiectiv, nu are un obiect adevărat, ci este o declarație de forță și deschiderea căii către discriminare către oameni care se iubesc și care, în România, nici până astăzi nu aveau prea multe drepturi.

Despre motivul pentru care referendumul nu aduce efectul menționat de susținătorii lui, adică securizarea poziției familiei, a scris Cristi Danileț în această postare de pe contributors.ro.

Ura, principala teamă

Câteva lucruri mai subiective și emoționale pentru care m-am răzgândit.

În ultimele două săptămâni am văzut ură. Nu am văzut dragoste și acceptare creștinească. Nu am văzut dorința de a-ți ajuta aproapele. Am văzut răutate și excludere. Ne mișcăm în găști de-a lungul vieții, în alte animale asemănătoare nouă. Ne protejează acest lucru. Pe lângă asta, ne mai unește ura față de un dușman comun, fie că vrem să recunoaștem, fie că nu. Din acest motiv ne ducem să susținem o echipă de fotbal, total irațional. Din acest motiv strigi Muie Dinamo sau Muie Steaua. E o declanșare de ură împotriva unui dușman imaginar. Am văzut asta în ultimele săptămâni. Mi se pare că se deschide calea unei uri pe mai multe planuri, dincolo de orice simpatii politice. Asta nu mai e despre un partid sau altul. Asta e despre modul de viață.

Atât timp cât oameni pe care-i apreciez, îi urmăresc sau îi cunosc, indiferent de orientarea lor sexuală, nu se duc, ar fi o lipsă de respect din partea mea să o fac. Prefer să nu contribui la schimbarea în rău a societății și a vieții lor.

Prefer să văd orice om ținându-se de mână pe stradă. Decât sute de nefericiți, certați și care și-au uitat plăcerile vieții într-o viață chinuită-n doi, mai bine orice fel de oameni ținându-se de mână pe stradă. Ce i-aș zice copilului meu? Că înainte de orice contează fericirea, indiferent unde o găsești. Indiferent cu cine.

Cel mai păcat e că majoritatea celor care se vor duce la Referendum, majoritatea celor care aleg să urască orice persoane gay nu a văzut vreodată o persoană gay. Nu a văzut vreodată un cuplu gay. E un dușman imaginar. Unul închipuit și pictat de alții, nu de ei.

Nu i-aș putea explica, unui copil, însă, un referendum de tipul acesta. Nu aș putea să îi explic de ce ar trebui votată ura. Izolarea. Și nu asta e ceea ce aș vrea să-l învăț în viață.

Astea fiind spuse, m-am răzgândit. Mecanismul democratic pe care-l aleg e boicotul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *